UrgentAsig
UrgentAsig
 

Asigurarea Malpraxis de răspundere civilă a personalului medical

Blog
25 septembrie 2023
Despre asigurarea Malpraxis medical

Clasa de asigurari Malpraxis

În cadrul asigurărilor generale, secțiunea B clasa 13, se regăsesc asigurările de răspundere civilă ce cuprind toate tipurile de tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea și competența profesională a asiguratului și în gama de servicii medicale oferite de unitățile de profil (art. 668 alin. (3) din Legea nr. 95/2006) și care acoperă daune produse terților.

Acum asigurarile Malpraxis sunt disponibile si online

Completează formularul și primești oferta în câteva secunde

Profita reducerea de pana la 20%

Plata in rate este dsponibila

Plateste online in siguranta

Polița pe email imediat

Condiții impuse profesiei de medic

Profesia de medic este exercitată pe teritoriul României, în baza Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicină. Monitorizarea și controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către cele două autorități competente: Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România. Medicul are ca scop principal asigurarea stării de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menținerea și recuperarea sănătății individului și a colectivității. Conform prevederilor legale, medicii exercită profesia pe baza certificatului de membru al CMR, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională valabilă pentru anul respectiv. Prin urmare, încheierea unui contract de muncă în domeniul medical presupune în mod obligatoriu încheierea unei asigurări de răspundere civilă profesională pentru personalul medical, născându-se astfel o dublă protecție financiară (a cadrelor medicale și a pacienților). Inexistența acestei asigurări poate conduce la suportarea tuturor costurilor legate de despăgubiri cu întregul patrimoniu al cadrului medical aflat în culpă. Orice act medical, indiferent de experiența și vârsta personalului medical, poate fi purtător al unui risc. Totodată, conform prevederilor legale sus amintite, lipsa asigurării sau asigurarea sub limita legală constituie abatere disciplinară și se sancționează cu suspendarea dreptului de practică/autorizarea de funcționare.

Asigurarea de malpraxis

Asigurarea de malpraxis a cadrului medical se constituie în acel tip de asigurare prin care asigurătorul, în baza încasării unei prime de asigurare, se obligă să acopere acele daune/prejudicii ce au rezultat în urma actului medical sau dacă se impunea acordarea asistenței medicale și acest lucru nu s-a efectuat, cât și pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate de malpraxis. Acest tip de asigurare are în primul rând rolul de a proteja asiguratul (consumator și beneficiar indirect al acestui produs de asigurare).
Totodată, având în vedere că, la încheierea unei noi polițe, se solicită ca anterior să nu fi existat vreo dezdăunare majoră, putem spune că au și rolul de a-l responsabiliza pe asigurat (cadrul medical). Concret, la încheierea unei polițe de asigurare, asigurătorii solicită asiguratului să declare dacă a mai avut vreo dezdăunare anterioară, caz în care există posibilitatea ca asigurătorul să refuze încheierea unei noi polițe sau să majoreze foarte mult primele de asigurare, astfel putându-se ajunge în situația în care asiguratul să nu mai poată profesa datorită imposibilității de a încheia o poliță de asigurare.
Conform definiției dată de lege, malpraxis-ul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.
Această eroare poate apare atât ca urmare a acțiunii sau inacțiunii cadrului medical, dar și din neglijență, imprudență, cunoștințe medicale insuficiente, depășirea limitelor de competență, nerespectarea confidențialității.
Persoanelor implicate în actul medical a căror acțiune se finalizează cu realizarea unui prejudiciu asupra pacientului, li se va putea atrage răspunderea civilă. În cazul în care fapta ce a cauzat prejudiciul se constituie, conform legii, drept o infracțiune, atunci va putea fi angajată și răspunderea penală.
Exonerarea de răspundere a cadrului medical apare atunci când daunele/prejudiciile se pot datora condițiilor de lucru, dotărilor insuficiente, infecțiilor nosocomiale, complicațiilor datorate metodelor de investigație și tratament, vicii ascunse ale materialelor sanitare etc. În această situație, răspunderea cade în sarcina instituției medicale. Totuși, instituția poate întreprinde o acțiune de regres în vederea recuperării daunelor realizate de personalul medical.
Un asigurat are dreptul să încheie mai multe contracte de asigurare urmând ca despăgubirea să fie acordată în mod proporțional cu suma asigurată de fiecare dintre asigurători. Acesta are în schimb obligația pe tot parcursul valabilității poliței să-și înștiințeze asigurătorii atât cu privire la încheierea și a altor contracte, cu alți asigurători (art. 671 din Legea nr. 95/2006), cât și asupra oricăror alte modificări ce apar. În cadrul oricărui contract este necesar să fie cunoscute condițiile de asigurare: limitele de despăgubire, riscurile acoperite, excluderile, existența/ inexistența unei perioade retroactive sau a clauzelor suplimentare, teritorialitate etc.
Aceste condiții sunt prezentate a fi de tip revendicare – claims made – întrucât despăgubirile se acordă în baza unei cereri de despăgubire înaintată de către asigurat, în perioada de valabilitate a poliței ca urmare a existenței unui act de malpraxis.
Stabilirea cazurilor de răspundere civilă profesională este realizată de către Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis în a cărei componență intră experți medicali pe specialități. Comisia este sesizată fie de partea (reprezentantul legal al acesteia) ce se consideră lezată în urma unui act medical deficitar (malpraxis) sau de către succesorii ei în cazul în care a intervenit decesul persoanei. Prin decizie, în baza raportului întocmit de experți, Comisia hotărăște în maximum 3 luni de zile de la sesizare, dacă a fost sau nu un caz de malpraxis. Această procedură nu împiedică însă accesul la justiție. Ea este confidențială până la momentul acțiunii în instanță. Dreptul la acțiune pentru actele de malpraxis se prescrie în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepția faptelor ce constituie infracțiuni.

nota de informare prealabila asupra identitatii noastre in calitate distribuitor in asigurari
Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal | Termene si conditii | Politica de anulare si renuntare la cumparare
Protectia Consumatorilor | Registru de petitii si reclamatii
Contact | Produsele si Serviciile noastre
Articole - Roportal